Daniel Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT, a declarat că există suspiciuni de finanţare a terorismului în România, anunţând că a fost reînfiinţat Biroul de Terorism în cadrul DIICOT.
„Există suspiciuni de finanţare de terorism inclusiv în România”, a declarat vineri procurorul şef al DIICOT, la Cercul Militar Naţional, unde a participat la prezentarea raportului de activitate pe anul 2015 al Inspecţiei Judiciare.
“DIICOT a reînfiinţat Biroul pentru Terorism în cadrul Serviciului de Terorism preexistent şi a participat în grupul de lucru pentru modificarea legii 535 pentru prevenirea şi combaterea terorismului. Una dintre propunerile noastre a fost introducerea ca infracţiune a accesului în mod repetat a site-urilor cu caracter jihadist. Celelalte infracţiuni sunt constituriea unui grup infracţional specializat pentru infracţiunea de terorism şi pedepsirea unor infracţiuni privind luptătorii străini, pentru că nu aveam un text de infracţiune iar România este parte la semnarea convenţiei împotriva terorismului a Consiliului Europei din 2005 devenind parte în 2007. A semnat şi protocol adiţional cred ca acum două săptămâni”, a mai precizat procurorul şef al DIICOT.
Biroul pentru Terorism va fi format din doi procurori, acesta fiind reînfiinţat după o pauză de doi ani. Ordinul de înfiinţare a fost trimis la Ministerul Justiţiei iar ulterior va ajunge la CSM pentru a fi avizat.
„România este parte a Europei şi trebuie să fim pregătiţi tot timpul pentru ceea ce e mai rău. Uitaţi-vă nu mai devreme de zilele trecute ce s-a întâmplat la Bruxelles , ce s-a întâmplat anul trecut în Franţa şi aşa mai departe. Ne vom pregăti chiar dacă la noi la momentul acesta suntem la nivelul pe care l-a precizat şi directorul Serviciului Român de Informaţii”, albastru precaut, a mai declarat Daniel Horodniceanu.
Mediafax