Fostul lider politic al sârbilor din Bosnia Radovan Karadzic a fost găsit "responsabil penal" de genocidul de la Srebreniţa, joi, de către Tribunalul Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie şi condamnat la 40 de ani de închisoare, relatează Le Monde online.

La peste 20 de ani de la masacrul de la Srebreniţa şi de la sângeroasa asediere a oraşului Sarajevo, Karadzici a fost declarat totodată responsabil "ca individ" de mai multe acuzaţii de crime comise în timpul Războiului din Bosnia, între care luare de ostatici, asasinate şi persecuţii.

Judecătorii TPI au respins, în schimb, una dintre cele două acuzaţii de genocid, în şapte municipalităţi din Bosnia.

"Camera nu a putut, în baza probelor prezentate, să identifice o intenţie de genocid din partea acuzatului", a spus judecătorul O-Gon Kwon.

"Acuzatul nu poate fi considerat vinovat de genocid potrivit capului de acuzare numărul unu", a precizat el.

Karadzici, în vârstă de 70 de ani, a fost inculpat în 11 capete de acuzare, între altele pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în timpul conflictului din Bosnia (1992-1995), soldat cu peste 100.000 de morţi şi deplasarea a 2,2 milioane de persoane.

El este fostul oficial de cel mai înalt rang judecat de către tribunal pentru crime comise în timpul acestui război, după moartea în 2006 a fostului preşedinte sârb Slobodan Miloşevici, în timpul procesului.

- Manifestaţie şi arestare în faţa tribunalului

Numeroase victime, inclusiv foşti deţinuţi în tabere şi mame ale victimelor de la Srebreniţa, au venit la Haga, dar şi numeroşi diplomaţi şi jurnalişti din întreaga lume.

Aproximativ o sută de manifestanţi s-au adunat în faţa instanţei. Poliţia era prezentă în număr mare, a declarat un ofiţer pentru AFP, adăugând că forţele de ordine sunt "extrem de vigilente", la două zile de la atacurile de la Bruxelles.

O fostă purtătoare de cuvânt a procurorului şi fostă jurnalistă Le Monde, Florence Hartmann, a fost arestată joi de către paznicii tribunalului. Ea a fost condamnată pentru ultraj, în 2009 şi 2011, după ce a menţionat într-o carte două decizii confidenţiale ale Curţii de Apel de pe lângă TPI, în cadrul procesului lui Slobodan Milosevic.

- "Epurare etnică"

Radovan Karadzici, un fost preşedinte al entităţii etnicilor sârbi din Bosnia - Republica Srpska - a fost acuzat că a vrut să împartă Bosnia şi "să îndepărteze pentru totdeauna musulmanii şi croaţii din teritoriile revendicate de sârbi în Bosnia".

Psihiatru de meserie, el a fost găsit vinovat de genocid pentru masacrarea a aproape 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani, la Srebreniţa, în iulie 1995, cel mai sângeros masacru comis în Europa de la al Doilea Război Mondial şi până în prezent.

Acuzarea a argumentat că acest masacru făcea parte din "epurarea etnică" planificată de către Karadzici împreună cu generalul Ratko Mladici şi Slobodan Miloşevici, înainte de dezmembrarea fostei Iugoslavii.

El a fost găsi vinovat, de asemenea, de persecuţii, asasinate, violuri, aplicarea unor tratamente inumane sau transferuri cu forţa, iar acuzarea i-a imputat apăsat responsabilitatea pentru asedierea Sarajevo - timp de 44 de luni - şi uciderea a 10.000 de persoane, dar şi în legătură cu tabere de detenţie în care existau "condiţii de viaţă inumane".

Karadzici, odinioară unul dintre cei mai căutaţi fugari din Europa, s-a sustras justiţiei internaţionale timp de aproape 13 ani. El s-a ascuns sub identitatea unui specialist în medicină alternativă şi a purtat barbă.

El a fost arestat în 2008, iar procesul împotriva sa a fost deschis în 2009 şi s-a încheiat în 2014, după 497 de zile de audieri, a 586 de martori.

Acuzarea a cerut închisoarea pe viaţă împotriva lui Karadzici, care rămâne pentru numeroşi sârbi un "erou" al Războiului din Bosnia.