Teroristul Salah Abdeslam a fost arestat preventiv, un complice al acestuia a fost împuşcat mortal, iar altul a fost rănit în schimburi de focuri cu poliţia belgiană, confirmă un membru al Guvernului Belgiei şi Parchetul General de la Bruxelles.

Premierul Belgiei, Charles Michel, a confirmat, vineri seară, arestarea lui Salah Abdeslam, acuzat de implicare în atentatele de la Paris.

"Salah Abdeslam a fost arestat, în cadrul unor operaţiuni efectuate în ancheta privind atentatele de la Paris", a declarat Charles Michel în cursul unei conferinţe de presă organizată alături de preşedintele Franţei, François Hollande.

"În total, au fost arestaţi trei suspecţi, inclusiv Salah Abdeslam", a spus Charles Michel. Potrivit postului RTBF, Salah Abdeslam este rănit şi a fost transportat la Spitalul Saint Pierre din Bruxelles.

Premierul Belgiei a mulţumit serviciilor de securitate şi agenţiilor de informaţii pentru "eforturile imense şi minuţioase" în vederea arestării teroristului.

"Este vorba de o anchetă care va avea rezultate foarte importante în campania de combatere a terorismului şi în apărarea principiilor democratice", a adăugat Michel, precizând că, în total, au fost efectuate peste 100 de percheziţii şi 58 de reţineri.

"Foarte importantă este şi cooperarea dintre Belgia şi Franţa în acest dosar", a subliniat Charles Michel.

Primul militant islamist arestat este Salah Abdeslam, suspectat de implicare directă în atentatele comise în noiembrie 2015 la Paris, unde membri ai reţelei teroriste Stat Islamic au omorât 130 de persoane.

Împreună cu Abdeslam a fost arestat şi Soufiane Kayal, un islamist care avea legături cu Mohamed Belkaid, algerianul împuşcat mortal de poliţie în operaţiunile desfăşurate marţi în capitala Belgiei.

Identitatea celui de-al treilea suspect nu se cunoaşte.

Mediafax