Curtea de Apel Bucureşti a decis să-l condamne pe Ilie Carabulea, patronul Carpatica Asig, la 6 ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul ASF. Fostul şef ASF, Dan Radu Ruşanu, a fost achitat, iar soţia fostului ministru Daniel Chiţoiu, Laura Chiţoiu, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare.
Sentinţele nu sunt definitive, ci pot fi atacate la instanţa superioară.
Ilie Carabulea a fost trimis în judecată în aprilie 2014, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, dare de mită, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals.
În acelaşi dosar, au fost deferiţi justiţiei fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan Radu Ruşanu, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, fost director al Direcţiei Avizări ASF, Marian Mîrzac, fost membru neexecutiv al conducerii ASF, Radu Mustăţea, membru în CA al SC Carpatica Asig şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.
Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro.
Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea, împreună cu Mustăţea şi Mîrzac, au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.
Ilie Carabulea (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Marian Mîrzac pentru a fi ales în conducerea ASG.