Omul de afaceri Dan Adamescu a ajuns, luni dimineaţă, la sediul DNA, structura centrală, unde va fi audiat în calitate de suspect, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, Adamescu este suspect în legătură cu falimentul societăţii Astra, prejudiciul fiind estimat la peste 700 milioane lei. Tribunalul Bucureşti a admis, în decembrie 2015, cererea depusă de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) privind intrarea în faliment a societăţii Astra Asigurări.

Consiliul ASF a solicitat, în august 2015, intrarea în faliment a acestei societăţi şi a decis retragerea autorizaţiei de funcţionare, compania aflându-se în administrare specială.

Conform legii, falimentul unei societăţi de asigurare este hotărât de către o instanţă judecătorească.

Agerpres