După ce noile autorităţi de la Kiev au anunţat desfiinţarea unităţii Berkut (vulturul auriu), dedicată misiunilor speciale şi încadrată în structurile miliţiei ucrainiene, o parte din subofiţerii acestei unităţi au trecut de partea rusofonilor din Crimeea.

Militarii din Berkut, unitatea specială a Miliţiei, era surata altei unităţi temute din Rusia, Omon. Asemănătoarea era evidentă, de la metodele de acţiune – extrem de violente – până la uniforme. O parte importantă a acestor militari s-au simţit trădaţi de ultima decizie a autoritţilor de la Kiev privind desfiinţarea unităţii şi au trecut de partea contestatarilor. Unitatea cuprindea aproape 5000 de militari, răspândiţi în fiecare regiune administrativă a Ucrainei.

Membrii fostei unităţi Berkut au fost invitaţi de către autorităţile de la Sevastopol să se alăture trupelor rusofone din oraş, care găzduieşte Flora rusă la Marea Negră, în Crimeea. Aceştia au răspuns imediat invitaţiei, iar în prezent fac legea în zonă. Membrii acestei poliţii, mascaţi şi înarmaţi, au fost surprinşi în timp ce verifică maşinile care trec circulă pe o autostradă ce face legătura între peninsulă şi continent, în apropiere de oraşul Armyansk. În zonă a fost instalată o barieră, care este păzită de oameni înarmaţi. Ministerul rus de Externe a anunţat, vineri, că Moscova le va oferi paşapoarte ruse agenţilor unităţii ucrainene Berkut. Au fost surprinse, de asemenea, imagini cu poliţia locală care încearcă să-i împiedice pe locuitori să-i agreseze pe oficialii de la Kiev trimişi să discute cu autorităţile din Crimeea.  Miercuri, locuitorii din Crimeea au arborat steagul Rusiei pe clădirea Parlamentului regiunii autonome, la Simferopol, capitala Crimeei, protestând faţă de acţiunile noilor autorităţi de la Kiev. Ei agitau steaguri ale Crimeei, Rusiei şi ale Flotei ruse la Marea Neagră, şi scandau „Berkut!“ şi „Rusia!“.