Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul anterior în toate regiunile, devenind apropiate de cele climatologic specifice perioadei în vestul şi nordul teritoriului, dar menţinându-se peste normalul perioadei în rest, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
MIERCURI
Astfel, se vor înregistra temperaturi maxime de la 5...6 grade în nordul extrem al Moldovei, Maramureş şi estul Transilvaniei până la 16...17 grade în sudul ţării şi minime între -5 şi 5 grade. Pe parcursul zilei, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua pe arii extinse în regiunile sud-estice, unde cantităţile de apă vor depăşi izolat 10...15 l/mp şi local în restul teritoriului. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pot fi însoţite de descărcări electrice. La munte precipitaţiile vor fi predominant sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Noaptea aria precipitaţiilor se va restrânge, cerul va deveni variabil în majoritatea regiunilor, iar izolat se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi, temporar, în restul teritoriului.
LA BUCUREŞTI:
Deşi în scădere faţă de intervalul anterior, valorile termice se vor situa peste media climatologică specifică datei. Cerul va avea înnorări accentuate pe parcursul zilei şi la începutul nopţii, când temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 15...16 grade, iar cea minimă de 4...5 grade.
JOI
Valorile termice vor continua să scadă în regiunile sudice şi sud-estice. În cursul zilei, cerul va fi temporar noros şi doar izolat va ploua slab, iar la munte vor fi fulguieli trecătoare. Noaptea, înnorările se vor accentua în regiunile vestice, unde ploile se vor semnala local. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime între -6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 6 grade în Dealurile Banatului. Spre sfârşitul intervalului, în zonele joase din sudul şi din estul ţării, pe arii restrânse va fi ceaţă.
Mediafax