Poliţia Română a demarat o amplă acţiune de combatere a ilegalităţilor în domeniul producerii, prelucrării, achiziţionării şi comercializării produselor cerealiere şi de panificaţie. De la declanşarea acţiunii, timp de aproape o lună, poliţiştii au efectuat peste 38.000 de controale în urma cărora au constatat peste 700 infracţiuni, au aplicat peste 16.000 de sancţiuni contravenţionale şi au ridicat în vederea confiscării peste 740 de tone de produse fără documente legale.

Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor-şef Petre Tobă,  au fost demarate, în toată ţara, controale pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, fiind efectuate controale de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, vizate fiind inclusiv zonele în care se exportă cereale.
În acest sens, la nivel naţional, la acţiunile organizate au participat 26.913 de poliţişti.
În urma verificărilor desfăşurate, poliţiştii au constat 708 infracţiuni de comiterea cărora sunt suspectate 729 de persoane. Dintre infracţiunile constatate, 527 au fost pentru evaziune.

Poliţiştii au aplicat 16.325 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 8.9 milioane de lei.

Au fost confiscate bunuri în valoare de aproape 3 milioane de lei şi 65 de autovehicule de transport.
Trei antrepozite fiscale şi 13 unităţi de panificaţie au fost oprite de la funcţionare.