Primarul municipiului Brăila, Aurel Gabriel Simionescu, audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie Galaţi într-un dosar de fraudă cu fonduri europene în care prejudiciul este peste zece milioane de euro, a fost reţinut miercuri seară, anunţă DNA.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Simionescu Aurel Gabriel, primarul municipiului Brăila", transmite DNA.

Aurel Gabriel Simionescu este acuzat de abuz în serviciu şi de schimbare a destinaţiei fondurilor europene.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi Anghelescu Stoica, care în momentul comiterii faptelor era director executiv al Direcţiei Finanţelor Publice din cadrul Primăriei municipiului Brăila.

Aurel Gabriel Simionescu fusese adus miercuri dimineaţă la audieri la DNA Galaţi, el fiind vizat într-un dosar de fraudă cu fonduri europene în care prejudiciul este peste 10 milioane de euro, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Anterior, au avut loc percheziţii în două locaţii din municipiul Brăila, una dintre acestea fiind sediul Primăriei, au precizat sursele citate.

Dosarul în care este vizat Simionescu vizează fraude cu fonduri europene folosite pentru modernizarea Bulevardului Dorobanţi din municipiul Brăila.

Pe de altă parte, DNA - Serviciul Teritorial Galaţi a comunicat că efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2010.