Un mecanic al companiei EgyptAir, al cărui văr s-a alăturat grupării Statului Islamic, este suspectat că a plasat o bombă în avionul de pasageri rusesc care a explodat în octombrie deasupra deşertului Sinai din Egipt, transmite Reuters, citând surse apropiate dosarului, care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Conform poziţiei oficiale de până acum a Egiptului, nu au fost găsite dovezi că avionul companiei MetroJet, decolat de pe aeroportul Sharm el-Sheikh cu 224 de persoane la bord, ar fi fost doborât de terorişti.

Un oficial de securitate al EgyptAir a negat că vreunul dintre angajaţii companiei ar fi fost arestat sau suspectat. Un responsabil din Ministerul de Interne a declarat, la rândul său, că nu a fost operată nicio arestare, fiind aşteptate rezultatele anchetei.

Cu toate acestea, sursele citate de Reuters susţin că un mecanic a fost arestat, împreună cu doi poliţişti de pe aeroport şi un mânuitor de bagaje suspectat că a ajutat la plasarea bombei în avion.

"După ce s-a aflat că unul din membrii săi avea o rudă care lucra la aeroport, Statul Islamic i-a predat acelei persoane o bombă în bagajul de mână", a indicat una din surse, potrivit căreia un văr al suspectului a intrat în rândurile Statului Islamic în Siria în urmă cu un an şi jumătate. "I s-a spus să nu pună nicio întrebare şi să pună bomba în avion", a adăugat sursa.

Conform unei alte surse, "doi poliţişti sunt suspectaţi că au jucat un rol închizând ochii la operaţiune la punctul de control".

Niciunul dintre cei patru suspecţi nu a fost inculpat deocamdată, precizează Reuters.

AGERPRES