O femeie a murit, iar doi bărbaţi au fost răniţi, după ce un incendiu a cuprins apartamentul unuia dintre ei, în noaptea de marţi spre miercuri, cel mai probabil de la o lumânare lăsată aprinsă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea”, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri dimineaţă, în jurul orei 02.00, la un incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Soveja, din Constanţa, în care locuia un bărbat de 65 de ani. Acesta a reuşit să iasă din locuinţă, dar a suferit arsuri pe faţă şi la căile aeriene.

La faţa locului, s-au deplasat mai multe autospeciale ale pompierilor care i-au evacuat pe locatarii din apartamentele învecinate.

Fumul degajat de incendiu s-a acumulat însă în apartamentul de deasupra, intoxicându-i pe cei doi bătrâni care îl ocupau. Când au ajuns în locuinţă, pompierii l-au scos pe bărbat afară, dar pe soţia acestuia au găsit-o prăbuşită în baie. Medicii de la Ambulanţă au încercat să o resusciteze, însă fără succes, fiind declarat decesul.

Cei doi bărbaţi răniţi au fost transportaţi la spital, iar cel al cărui apartament a luat foc a fost transferat la Bucureşti.

Pompierii au reuşit să stingă focul după aproximativ două ore de intervenţie, apartamentul fiind distrus aproape în totalitate. Ei urmează acum să stabilească de la ce a pornit focul, una dintre ipoteze fiind o lumânare sau candelă lăsată aprinsă.

Mediafax