Manevrele navelor au fost suspendate, sâmbătă seară, în porturile Midia, Constanţa - fluvial şi Mangalia, din cauza vântului puternic, care la rafală suflă cu viteze ce pot depăşi 75 de kilometri la oră

Potrivit autorităţilor portuare, începând cu ora 20.15 au fost suspendate manevrele în Portul Midia, iar începând cu ora 20.30 au fost închise porturile Constanţa - fluvial şi Mangalia, în condiţiile în care vântul suflă cu viteze de peste 65 de kilometri la oră la ţărm, iar în larg poate atinge şi depăşi 75 de kilometri la oră.

Tot din cauza vântului puternic, a fost restricţionată şi deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, prin ecluza de la Agigea către Portul Constanţa Sud - fluvial. În această situaţie, pentru siguranţă, navele aflate în rada exterioară trebuie să stea cu motoarele pornite, evitând astfel intrarea în derivă. Totodată, vasele aflate la cheu trebuie să-şi întărească legăturile cu ţărmul, să asigure om de veghe şi să stea în permanenţă cu semnalele luminoase şi sonore în funcţiune.