Omul de afaceri Remus Truică şi prinţul Paul s-au prezentat miercuri dimineaţa la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se vor analiza contestaţiile lor la decizia instanţei de a le prelungi cu 30 de zile măsura arestului la domiciliu în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa, potrivit Agerpres.
Le sediul instanţei supreme, Remus Truică a declarat că denunţul prinţului Paul în acest dosar a fost făcut 'într-un moment greu pentru el şi cu conotaţiile de rigoare'.
Întrebat cum comentează declaraţia prinţului Paul că l-ar fi păcălit, Remus Truică a spus: 'Este o cauză destul de complexă, nu cred că trebuie să vorbim de cine a păcălit pe cine. Trebuie să aşteptăm să vedem dacă dânsul avea această vocaţie succesorală şi să vedem dacă ceea ce astăzi este incriminat, retrocedarea Fermei Băneasa, era sau nu în momentul retrocedării într-o zonă gri sau neagră'. În opinia lui, retrocedarea Fermei Băneasa nu a produs niciun prejudiciu.
Pe 30 decembrie 2015, magistraţii Curţii de Apel Braşov au decis prelungirea arestului la domiciliu cu încă 30 de zile pentru Remus Truică, avocatul Robert Roşu şi prinţul Paul, în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa.
Potrivit DNA, Remus Truică este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu. Prinţul Paul a fost pus sub acuzare pentru cumpărare de influenţă, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.