Prinţesa Cristina a Spaniei şi soţul ei sunt judecaţi începând de luni într-un grav dosar de corupţie, care a indignat ţara şi a pătat reputaţia monarhiei, relatează AFP în pagina online.

Cristina, mamă în vârstă de 50 de ani a patru copii, este primul membru al familiei regale care se confruntă cu acuzaţii penale la tribunal, de când a fost reinstalată monarhia după moartea, în anul 1975, a dictatorului Francisco Franco.

Procesul prinţesei şi al celorlaţi 17 acuzaţi, printre care şi soţul ei, fostul jucător olimpic de handbal Inaki Urdangarin, a început luni dimineaţă la un tribunal din oraşul Palma de Mallorca, pe insula Mallorca, unde membrii casei regale au o casă de vacanţă.

Cazul vizează afacerile suspecte ale Institutului Noos, o organizaţia caritabilă cu sediul în Palma, pe care Urdangarin a prezidat-o în perioada 2004-2006.

Acesta şi fostul său partener de afaceri Diego Torres sunt suspectaţi că au sustras 6,2 milioane de euro din fondurile plătite organizaţiei de două Guverne regionale, care ar fi trebuit folosite în organizarea unor evenimente, inclusiv sportive.

Urdangarin este acuzat ca s-a folosit de legăturile sale cu Casa Regală pentru a asigura, în absenţa unor licitaţii, încheierea unor contracte care implică sume mari de bani şi pentru a deturna o parte din fonduri în conturile firmei Aizoon, pe care a condus-o alături de soţia sa şi care i-a asigurat un stil de viaţă extravagant.

Urdangarin şi Cristina sunt suspectaţi că s-au folosit de Aizoon pentru cheltuieli personale, inclusiv lucrări la reşedinţa cuplului din Barcelona, călătorii în Parcul Naţional sud-african Kruger, lecţii de dans şi cărţi Harry Potter, care au redus profitul impozabil al firmei, potrivit acuzaţiilor depuse în instanţă.

Cristina a fost acuzată de evaziune fiscală, iar soţul acesteia, de mai multe infracţiuni grave cum ar fi delapidare, trafic de influenţă, falsificare de documente, spălare de bani şi fraudă fiscală.

Dacă va fi condamnată, aceasta riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la opt ani, iar soţul ei, peste 19 ani de detenţie.

Mediafax