Accident GRAV în Constanţa. Un microbuz s-a răsturnat după ce a lovit un autobuz. Totul s-a întâmplat intr-o intersecţie din Constanţa.
Potrivit celor mai recente informaţii rezultă că singura persoană rănită ar fi şoferul microbuzului, care transporta în momentul respectiv doi tineri. Bărbatul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean Constanţa, pentru îngrijiri de specialitate. Primele informaţii arătau că şoferul şi o tânără aflată în microbuz au fost răniţi şi transportaţi la spital. Ceilalţi pasageri au trecut prin momente de panică, însă au reuşit să iasă singuri din maşină şi să sune la 112.
Accidentul s-a petrecut într-o intersecţie din Constanţa şi, potrivit poliţiştilor, de vină ar fi şoferul autoturismului care nu a acordat prioritate microbuzului, spun cei de la RTV.