Un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază, la o sinagogă din apropierea Parisului, la câteva ore de la atentatul terorist de la publicaţia satirică Charlie Hebdo.
O maşină a luat foc în curtea locaşului de cult mozaic, în localitatea Sarcelles, situată în apropiere de Paris.
Din primele informaţii, incendiul s-a produs accidental.
Primarul comunei, Francois Pupponi, a dat asigurări că este vorba de un accident. "Nu există nicio legătură cu atentatul de la redacţia Charlie Hebdo. Un bărbat mergea cu maşina, iar vehiculul a luat foc", a explicat Francois Pupponi, informează Metronews.fr, potrivit Mediafax.
Cel puţin 12 persoane, dintre care 10 jurnalişti şi doi poliţişti, au murit miercuri, iar alte opt persoane sunt rănite, în urma unui atac comis de indivizi înarmaţi cu arme automate şi lansatoare de rachete la sediul parizian al revistei satirice Charlie Hebdo. Atacul a avut loc în timpul şedinţei săptămânale a redacţiei, organizată miercurea.