Ungaria vrea garduri împotriva migranţilor şi în Grecia. Uniunea Europeană ar trebui să construiască o linie de protecţie de-a lungul frontierelor de nord ale Greciei pentru a opri fluxul de migranţi, întrucât acordul semnat cu Turcia nu va pune capăt acestui val, a declarat vineri prim-ministrul ungar Viktor Orban, într-un interviu la postul public de radio.
'Cred că următoarea linie de apărare pe care trebuie să o ridicăm va fi la frontiera de nord a Greciei', a afirmat Orban, a cărui ţară a fost primul stat din UE care a construit un gard, la graniţa de sud, pentru a opri intrarea migranţilor. Potrivit şefului guvernului ungar, Bulgaria, unul din vecinii nordici ai Greciei, ar trebui admisă în Spaţiul Schengen, iar Macedonia, un alt vecin nordic al Greciei, ar trebui să primească sprijin financiar şi alte forme de asistenţă pentru a întări linia de protecţie în faţa migranţilor. 'Nu cred că acordul cu Turcia va fi suficient prin el însuşi', a mai afirmat Viktor Orban, estimând că în 2016 o problemă decisivă va fi aceea dacă europenii vor înţelege că nu este suficientă doar încetinirea valului de migraţie, necesară fiind stoparea sa cu totul, scrie Agerpres.