Un avion al companiei Blue Air, cu 135 de pasageri la bord, a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă, din Bucureşti, joi dimineaţă, din cauza unei probleme tehnice.
Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Henri Coandă, joi dimineaţă, la ora 9.00, un avion Blue Air cu 135 de pasageri la bord a decolat cu destinaţia Palma de Malorca, însă la scurt timp a declarat stare de urgenţă din cauza unei probleme tehnice sesizate la bord.
Imediat, pe aeroport a fost format, conform procedurilor, un dispozitiv de urgenţă.
La ora 9,41, avionul a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă, toţi cei 135 de pasageri fiind în siguranţă.
Primele date au indicat o problemă tehnică la bordul avionului, însă deocamdată nu se ştie natura acesteia.
Cei 135 de pasageri urmează să plece fie cu altă aeronavă, fie cu aceeaşi după remedierea problemei.
Serviciul Comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti informează că este vorba despre cursa 0B 9247 Bucureşti - Palma de Mallorca, aparţinând companiei aeriene Blue Air. Potrivit sursei citate, la ora 9,09, la nouă minute după decolare, comandantul aeronavei a declarat urgenţă, din motive tehnice.
"Imediat, pe Aeroportul Henri Coandă s-a format dispozitivul de urgenţă, conform procedurilor standard. Aeronava a aterizat în siguranţă, la ora 09.41. La bord se aflau 135 de pasageri şi echipajul", se precizează în comunicatul citat.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă se desfăşoară în condiţii normale.
Aterizare de urgenţă a unui avion Blue Air cu 135 de pasageri la bord, pe Aeroportul Henri Coandă din Bucureşti
29 iunie 2017
(135 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Caporal din Armata Română acuzat de complicitate la crimă
(13 ianuarie 2015)
143 vizualizări
Laura Georgescu, urmărită penal de DNA în dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV
(5 septembrie 2014)
39 vizualizări
Reunire OSCE pentru Nagorno-Karabah. Azerii ameninţă că vor invada enclava
(5 aprilie 2016)
49 vizualizări
Sute de taxiuri blochează aeroportul din Lisabona în semn de protest faţă de legalizarea Uber şi Cabify
(11 octombrie 2016)
41 vizualizări
Ţigările de contrabandă l-au trimis în arest
(6 august 2013)
82 vizualizări
Fostul preşedinte din El Salvador a fost închis pentru corupţie
(22 septembrie 2014)
61 vizualizări
Un nou post de televiziune a primit licenţă de la CNA
(18 septembrie 2014)
70 vizualizări
Salvamont Predeal: Doi urşi au fost văzuţi pe pârtia Clăbucet VIDEO
(28 ianuarie 2018)
410 vizualizări
Accident grav pe Autostrada Soarelui.Un autocar în care se aflau 30 de ucraineni s-a răsturnat
(9 august 2015)
50 vizualizări
Numele unui fost parlamentar apare în „Dosarul Silicoanelor”
(12 mai 2014)
61 vizualizări
Tatăl unui tânăr mort în Colectiv reacţionează după ce fiul său a fost citat la Poliţie
(15 aprilie 2016)
148 vizualizări
Augustin Lazăr a primit aviz favorabil de la CSM pentru funcţia de procuror general al României
(21 aprilie 2016)
44 vizualizări
Zborul MH370 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit în ocean cu o viteză foarte mare
(9 august 2016)
71 vizualizări
Chevron a început forajele în România
(6 mai 2014)
56 vizualizări
Primul Mare Sinod din ultimul mileniu
(11 martie 2014)
58 vizualizări
Chiţoiu, salvat de urmărirea penală de către deputaţi
(11 martie 2014)
49 vizualizări
Credeaţi că am scăpat? Se întoarce iarna!
(17 martie 2015)
83 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole


























