O persoană a murit şi alte şapte, între care doi copii, au fost rănite, miercuri, în urma unui accident produs pe DN 25, în judeţul Galaţi, după ce două autoturisme s-au ciocnit, poliţiştii făcând cercetări la faţa locului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit coordonatorului SMURD Galaţi, Anghel Trifan, în accident au fost implicate un autoturism Dacia Logan şi un Audi, iar în urma impactului dintre cele două maşini un bărbat de 60 de ani a murit, iar alte şapte persoane au fost rănite.

Bărbatul decedat se afla la volanul unuia dintre autoturisme.

Trifan a precizat că printre cei şapte răniţi se numără un copil de trei ani şi jumătate, aflat în stare foarte gravă, şi altul de 12 ani, care are leziuni mai uşoare. Cei doi copii au fost transportaţi la spital.