Aproximativ 200 de jihadişti au fost ucişi în această săptămână într-o ofensivă în nordul Irakului, în cele din urmă respinsă de forţele kurde peshmerga cu ajutorul bombardamentelor coaliţiei, a făcut cunoscut vineri un purtător de cuvânt militar american, citat de AFP.

Echivalentul unui batalion de jihadişti, "poate 500, poate mai puţini", a atacat liniile de forţă kurde peshmerga miercuri în provincia Ninive, a informat colonelul Steve Warren, într-o videoconferinţă de la Bagdad.

Iniţial, jihadiştii au reuşit "să pătrundă" în interiorul zonelor aflate sub controlul forţelor kurde, în special în apropiere de Tal Aswad, Bashiqa şi Nawaran, înainte de a fi respinşi definitiv joi, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Avioane ale celor "cinci naţiuni" din cadrul coaliţiei au venit în ajutorul forţelor kurde, lansând în timpul luptelor "aproape 100 de bombe cu ghidaj de precizie".

Aceste bombardamente au ucis "aproximativ 200" de jihadişti, "vreo 187 potrivit ultimului bilanţ", a adăugat colonelul Steve Warren.

Forţele canadiene au confirmat vineri că forţele lor speciale au participat la contraatacul forţelor kurde contra jihadiştilor, fără să ofere detalii legate de numărul militarilor implicaţi.

Canadienii s-au "angajat mai ales în tiruri cu obuze" pentru a apăra forţele kurde în cursul ofensivei SI, a precizat purtătorul de cuvânt.

Colonelul Steve Warren a mai afirmat că a fost principala ofensivă a grupării Statul Islamic după cucerirea oraşului Ramadi în primăvară.

AGERPRES