Hannibal, unul dintre fiii fostului dictator libian Muammar Khadafi a fost eliberat după ce a fost răpit vineri şi ţinut captiv, pentru o scurtă perioadă de timp, de către o grupare armată, în Liban, potrivit unor surse din domeniul securităţii, relatează BBC News online.

Într-o înregistrare video difuzată de televiziunea libaneză, omul de afaceri răpit îndeamnă să se ofere mai multe informaţii despre "dispariţia" în 1978 a lui Musa al-Sadr, un important cleric şiit libanez. Hannibal a fost eliberat în oraşul Baalbek, după care a fost trimis la Beirut, a declarat poliţia pentru AP.

Fostul "playboy", în vârstă de 40 de ani, s-a refugiat în Oman în 2012. Tatăl său, Muammar Kadhafi, a fost înlăturat de la putere şi apoi ucis de rebeli, în timpul "primăverii arabe", în 2011.

Al-Sadr, considerat unul dintre cei mai importanţi clerici şiiţi din secolul al XX-lea, a "dispărut", împreună cu alte două persoane, în timpul unei vizite în Libia, în 1978.

Muammar Gaddafi a negat orice implicare în dispariţia clericului, însă mulţi l-au suspectat că el a orchestrat-o. Acest caz a afectat mult timp relaţiile dintre cele două ţări. Era neclar de cât se afla Hannibal în Liban.

El a fost plasat sub arest la "domiciliu", în Oman, alături de sora sa Ayesha şi de mama lor Safiya Kadhafi.