Un bărbat a atacat cu o macetă mai multe persoane într-o staţie de de metrou londoneză, duminică seară , fiind arestat imediat de poliţişti. Mai multe persoane au fost rănite, una dintre ele fiind în stare gravă.
Bărbatul ar fi strigat ”asta e pentru Siria” înainte de a-i lovi pe călătorii care se aflau în preajmă, în statia Leytonstone.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei Metropolitane din capitala britanică a declarat că ofiţerii au fost chemaţi pentru un incident în staţia de metrou Leytonstone din estul Londrei, la 19.05 GMT, unde un suspect ameninţa călătorii cu un cuţit.
El a adăugat că unul dintre ofiţerii de poliţie a descărcat un pistol Taser cu electroşocuri asupra suspectului, care a fost apoi arestat şi dus la un spital din estul Londrei, unde a rămas internat sub pază.
Potrivit purtătorului de cuvânt, un bărbat a fost grav rănit. El nu a confirmat informaţiile canalului Sky News că suspectul a strigat cuvintele: "Aceasta este pentru Siria" în timpul atacului. Marea Britanie este plasată sub al doilea cel mai înalt nivel de alertă "severă".
Aceasta înseamnă că un atac este considerat foarte probabil potrivit autorităţilor, în principal datorită ameninţării reprezentate de militanţii Statului Islamic în Siria şi Irak şi încurajarea susţinătorilor acestora să comită atacuri în ţările lor, aminteşte Reuters.
Parlamentarii britanici au aprobat bombardarea ţintelor Statului Islamic în Siria miercuri. Avioane de luptă britanice au efectuat de atunci două raiduri de bombardamente.