Statele Unite vor trimite un contingent pentru operaţiuni speciale care va efectua misiuni în Irak şi Siria împotriva reţelei teroriste sunnite Stat Islamic (SI), anunţă secretarul american al Apărării, Ashton Carter, potrivit BBC News online.
În coordonare totală cu Guvernul Irakului, vom mobiliza un contingent de reacţie rapidă pentru misiuni speciale care să ofere asistenţă serviciilor de securitate irakiene şi miliţiilor kurde (Peshmerga)", a declarat Carter.
Unitatea specială va efectua misiuni militare punctuale, inclusiv pentru eliberarea ostaticilor şi pentru capturarea liderilor reţelei teroriste sunnite Stat Islamic.
"Unitatea va putea efectua operaţiuni unilaterale şi în Siria", a precizat şeful Pentagonului, evidenţiind că nu va exista nicio colaborare cu regimul Bashar al-Assad, aflat la putere la Damasc şi vizat de atacuri ale insurgenţilor şi ale grupurilor teroriste.
Administraţia Barack Obama este expusă criticilor pentru că refuză să declanşeze o intervenţie terestră masivă împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic, care ocupă vaste regiuni din Irak şi Siria, unde a proclamat un "califat".
O coaliţie formată din peste 60 de ţări şi condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia. Separat, Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad. Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.
Mediafax