Statele Unite trimit 300 de militari, dar şi avioane fără pilot de supraveghere, în Camerun, pentru a susţine eforturile ţărilor din Africa de Vest în lupta împotriva grupării islamiste Boko Haram, relatează Reuters în pagina electronică.

Într-o notificare către Congres, preşedintele Barack Obama afirmă că o forţă iniţială de 90 de militari a început să fie mobilizată de luni în Camerun, cu acordul Guvernului de la Yaounde.

Trupele urmează să "efectueze operaţiuni de culegere de informaţii, supraveghere şi recunoaştere aeriene în regiune", precizează Obama. "Aceste forţe sunt echipate cu arme pentru a-şi asigura protecţia şi securitatea şi vor rămâne în Camerun până când nu mai este nevoie de susţinerea lor", adaugă el.

Oficiali americani au declarat miercuri, sub protecţia anonimatului, că trupele americane urmează să ofere informaţii unei forţe internaţionale create să lupte împotriva Boko Haram, alcătuită din militari din Nigeria, Niger, Camerun, Ciad şi Benin.

Boko Haram, care vrea să creeze un "califat" şi care s-a aliat cu Statul Islamic (SI), şi-a multiplicat anul acesta atacurile peste frontieră, asupra vecinilor Nigeriei.

Două atacatoare sinucigaşe au omorât duminică nouă persoane în oraşul Mora, în regiunea cameruneză Nordul Îndepărtat, un mijloc la care Boko Haram recurge tot mai des.

Oficialii americani citaţi mai afirmă că militarii americani urmează să fie mobilizaţi iniţial în oraşul Garoua, în nordul Camerunului, în apropiere de frontiera cu Nigeria. Această forţă urmează să utilizeze avioane fără pilot de supraveghere de tip Predator, au precizat ei.

Casa Albă a anunţat că decizia nu reprezintă un răspuns în urma vreunei schimbări a evaluării ameninţărilor în regiune.

Statele Unite nu au trupe combatante în Africa, dar au consolidat susţinerea pe care o oferă aliaţilor lor în regiune în lupta împotriva Boko Haram.

MEDIAFAX