Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru şi-au recunoscut faptele de care sunt acuzaţi în dosarul "Microsoft" şi ar putea beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor care vor fi dispuse de instanţa supremă, în timp ce Gheorghe Ştefan şi-a susţinut în continuare nevinovăţia.

Oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi fostul primar al municipiului Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan au fost audiaţi, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), în dosarul privind achiziţia de licenţe "Microsoft".

Cocoş, Sandu şi Dumitru au cerut instanţei să fie judecaţi prin procedura simplificată, susţinând că recunosc în totalitate faptele de care sunt acuzaţi de procurori. Cei trei au povestit în faţa instanţei cum s-a făcut traficul de influenţă şi cum s-au încasat comisioanele în urma achiziţionării de către Ministerul Comunicaţiilor a licenţelor Microsoft.

Instanţa a admis cererea celor trei, ceea ce presupune că ar putea beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor care vor fi dispuse de judecătorii ICCJ.

Gheorghe Ştefan şi-a susţinut în continuare nevinovăţia, el contestând acuzaţiile formulate pe numele său în acest dosar.

În declaraţia dată în faţa instanţei, Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, a recunoscut acuzaţiile care i se aduc în dosar, respectiv luare de mită şi spălare de bani, dar a menţionat că a dat toţi banii la PDL, partidul din care făcea parte, pentru finanţarea campaniei electorale.

Gabriel Sandu a arătat că, din punctul său de vedere, "a fost cel mai prost ministru din istoria României".

"Fac politică din 1999 şi am crezut că sunt un băiat deştept. Am ajuns însă la concluzia că am fost cel mai prost ministru din istoria României", şi-a început Sandu declaraţia dată în faţa magistraţilor.

Acesta a arătat că îl cunoştea bine pe Gheorghe Ştefan, alături de care a susţinut multe campanii electorale, atât financiar cât şi organizatoric. În ce priveşte comisionul de patru milioane care i-a revenit ca urmare a afacerii Microsoft, Gabriel Sandu a arătat că i-a dat pe toţi pentru campania electorală.

"Arăt că am stabilit cu Cocoş şi cu Gheorghe Ştefan în mod separat să finanţez campania prezidenţială şi partidul cu câte două milioane. Deci, în total, patru milioane de euro", a mai spus Gabriel Sandu.

CITI MAI MULTE AICI