„Semnalările venite din partea ta pot fi uneori vitale în prevenire”, transmite, pe Facebook, Serviciul Român de Informaţii, într-o postare despre contraspionaj şi lupta cu terorismul.

SRI enumeră câteva situaţii care ar trebui să ne facă atenţi, încurajând transmiterea unor informaţii care ar putea fi de maximă importanţă pentru protejarea cetăţenilor.

 

*Persoane care manifestă interes pentru procurarea de substanţe care ar putea fi folosite în scopuri teroriste;

*Persoane care confecţionează, deţin, transportă ori manipulează ilegal, armament, muniţii, substanţe care ar putea fi folosite în scopuri teroriste;

*Acţiuni ale unor persoane care ar putea conduce la perturbarea funcţionării unor obiective strategice de importanţă deosebită;

*Prezenţa repetată sau prelungită a unor persoane neautorizate în zona unor obiective care ar putea constitui ţinte ale unor atacuri teroriste (misiuni diplomatice străine, sedii ale unor instituţii internaţionale etc.);

*Interesul nejustificat al unor persoane pentru studierea sau obţinerea de date referitoare la obiective importante pentru viaţa social-economică;

*Tendinţa unor persoane de a fotografia sau filma obiective care sunt supuse unor restricţii privind aceste activităţi;

*Staţionarea îndelungată şi nejustificată a unor autoturisme în apropierea unor zone de importanţă deosebită, misiuni diplomatice sau alte locaţii în care prezenţa populaţiei este numeroasă;

*Interesul unor persoane pentru studierea insistentă a unor locuri aglomerate (gări feroviare sau de metrou, aerogări, mari centre comerciale, obiective turistice, sportive sau culturale);

*Chestionarea nejustificată în legătura cu subiecte care, la prima vedere, nu ar prezenta interes (programul de funcţionare al unor instituţii, momente ale zilei de maximă aglomeraţie, momentul schimbării personalului care asigură paza la ambasade);

*Interesul unor persoane pentru studierea insistentă a căilor de acces feroviar, rutier, subteran, aerian, fără a avea motive plauzibile în acest sens

Din data de 20 martie 2004, la Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă din cadrul Serviciului Român de Informaţii funcţionează o linie telefonică gratuită - TELVERDE, la care cetăţenii pot semnala situaţii suspecte a genera acţiuni teroriste. Activitatea operatorilor care preiau apelurile la numărul 0800.800.100 are caracter permanent.  

Digi 24