Zece persoane au fost ucise în prăbuşirea unui avion de transport militar american în noaptea de joi spre vineri pe aeroportul Jalalabad din Afganistan, a anunţat un purtător de cuvânt militar american, adăugând că nu au existat informaţii asupra unor focuri inamice în acel moment şi că incidentul este curs de investigare, informează agenţia Reuters.
Echipajul format din cinci militari americani se numără printre morţi, împreună cu un alţi cinci pasageri, civili angajaţi cu contract de forţa internaţională condusă de Statele Unite, a precizat purtătorul de cuvânt.
Incidentul a avut loc la miezul nopţii (19.30 GMT joi) pe aeroportul Jalalabad din Afganistan, adaugă Reuters.
AGERPRES