Statele Grupului de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia şi Ungaria) îşi vor menţine poziţia de respingere a cotelor fixe de preluare de refugiaţi, a indicat premierul ceh Bohuslav Sobotka, luni, la Praga, transmite DPA.

'Anticipez că poziţia noastră comună de respingere a aplicării de cote va fi reafirmată', a declarat luni Sobotka pentru agenţia naţională CTK, înaintea reuniunii miniştrilor de externe din Grupul de la Vişegrad cu omologul lor luxemburghez, a cărui ţară deţine preşedinţia în exerciţiu a Consiliului UE.

În opinia prim-ministrului ceh, Comisia Europeană nu a luat în calcul implicaţiile ideii, promovată în special de Germania, ca 120.000 de migranţi aflaţi deja pe teritoriul UE să fie distribuiţi în cote obligatorii către statele membre. Sobotka a punctat în special dificultatea pentru autorităţi de a se asigura că migranţii vor rămâne în statul în care vor fi repartizaţi.

La rândul său, ministrul de externe polonez Grzegorz Schetyna a respins orice răspuns automat la criza migranţilor. 'Căutăm o formulă cu ajutorul căreia să putem demonstra solidaritate, dar care să şi reflecte capacităţile noastre', a declarat oficialul de la Varşovia. El a cerut ca graniţele sudice ale Uniunii Europene să fie securizate, în perspectiva unor viitoare valuri de migranţi.

O reuniune a miniştrilor justiţiei şi afacerilor interne europeni (JAI) este prevăzută pentru marţi la Bruxelles, în ajunul unui summit extraordinar al UE în încercarea de a depăşi actuala criză a migranţilor din Europa.

AGERPRES