Soldaţi, poliţişti şi ingineri unguri au început miercuri să marcheze locul pe unde va trece gardul care va fi construit de Ungaria pe un segment al frontierei cu România, în continuarea celui de la graniţa cu Serbia, pentru a opri fluxul de imigranţi, relatează Reuters în pagina electronică. Coaliţia Democrată, aflată în opoziţie în Ungaria, a denunţat planul Guvernului ungar de a construi gardul metalic.

Coaliţia Democrată, aflată în opoziţie în Ungaria, a denunţat planul Guvernului de la Budapesta de a construi gard metalic pe un segment al frontierei cu România, argumentând că va fi restricţionată deplasarea etnicilor maghiari, informează MTI.

Formaţiunea condusă de fostul premier Ferenc Gyurcsany a comunicat că se opune iniţiativei Guvernului de dreapta condus de Viktor Orban, liderul partidului Fidesz.

"Premierului Viktor Orban nu îi pasă de maghiarii din Transilvania, dacă aceştia pot menţine legături cu Ungaria", a acuzat deputatul Szabolcs Kerek-Barczy.

"Partidul Fidesz se foloseşte de etnicii maghiari doar pentru a obţine capital politic", a adăugat Kerek-Barczy.

Ungaria a decis pregătirea de planuri pentru construirea unui gard metalic pe un segment al frontierei cu România, în contextul în care imigranţii s-ar putea infiltra pe la capătul barierei construite la graniţa ungaro-sârbă, a anunţat marţi ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

Mediafax