Gruparea jihadistă Statul Islamic a avansat într-un mod 'foarte important' în Siria şi duce în acest moment o ofensivă împotriva oraşului Marea, deţinut de Armata siriană liberă la nord de Alep, a declarat marţi ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, relatează AFP, citată de AGERPRES.
Adresându-se în cursul unei dezbateri în Parlament privind angajamentul militar al Franţei în Siria, ministrul francez Le Drian a explicat ”motivele” ”schimbării de apreciere” a Parisului, care a decis săptămână trecută să efectueze zboruri de recunoaştere în vederea lansării unor lovituri împotriva jihadiştilor SI. Până atunci, loviturile şi zborurile franceze erau limitate strict la teritoriul irakian.
Ministrul francez a insistat în special asupra ”avansării foarte importante a SI în Siria”,în special în regiunea Alep.
”În micul oraş Marea (aproximativ 20 de kilometri nord de Alep) are loc o ofensivă foarte puternică care, în cazul în care reuşeşte, ar reduce la neant ceea ce se numeşte încă Armata siriană liberă sau ce a mai rămas din ea”, a subliniat ministrul francez.
”Voinţa afişată” a SI de ”a rupe axa Damasc-Homs”, oraş situat la 100 km nord de capitala siriană, ”ar pune în dificultate foarte mare Libanul” dacă ar reuşi, a apreciat oficialul francez.
A doua justificare a schimbării de strategie a Franţei, deja avansată de preşedintele François Hollande: ”ameninţări la adresa securităţii naţionale (...) concepute din Siria”. Peste 240.000 de persoane au murit şi milioane şi-au părăsit locuinţele de la declanşarea conflictului în Siria, în martie 2011.