Maşina condusă de fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, prinicipalul suspect în cazul uciderii acestuia, a fost găsită abandonată, luni dimineaţă, în Buşteni, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţie.
Autoturismul, un Ford Focus argintiu, avea roţile din spate dezumflate.
Maşina a fost găsită pe strada Telecabinei din Buşteni, unde, potrivit martorilor, ar fi abandonată de trei zile.
Autoturismul folosit de George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, îi aparţinea acestuia din urmă, revenindu-i în urma partajului.
Avocata care l-a reprezentat pe Mihail Bălăşescu în procesul de partaj susţine că fostul secretar adjunct al PNL depusese mai multe plângeri la Poliţie împotriva fostei sale soţii şi a rudelor acesteia, care l-ar fi urmărit.
Avocata Lidia Cernătescu a declarat, pe 5 septembrie, pentru MEDIAFAX că un conflict între Mihail Bălăşescu şi fosta sa soţie Ana Maria Burchel a pornit după ce fostul secretar general adjunct al PNL a primit în urma partajului o maşină. Autoturismul era însă folosit de fostul socru al lui Bălăşescu.
"De la pronunţarea partajului de către Judecătoria Sectorului 5 era urmărit. Doamna Burchel i-a pulverizat spray lacrimogen în faţă şi a fost internat în spital. Sora dumneaei şi iubitul acesteia l-au urmărit. Am depus plângeri la Secţia 1 Poliţie, atât pe numele fostei soţii, cât şi pe numele surorii acesteia şi al iubitului ei. Domnul Bălăşescu trebuia să vină la cabinet pentru a completa plângerile, dar nu m-a mai sunat", a declarat Lidia Cernătescu, avocata care l-a reprezentat în procesul de partaj pe Mihail Bălăşescu.
Potrivit avocatei, pe 31 august, Mihail Bălăşescu a sunat-o şi i-a spus că fostul socru l-a chemat pentru a-i da maşina, dar ea l-a sfătuit să nu meargă după autoturism.
Tribunalul Ilfov a decis, pe 9 septembrie, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui George Adrian Epaminonda Burchel, fostul socru al lui Mihail Bălăşescu, el fiind acuzat că l-a ucis, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, pe fostul secretar adjunct al PNL.
Instanţa a analizat probele anchetatorilor şi a decis să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă în cazul lui Burchel, el nefiind găsit de autorităţi după ce l-ar fi ucis pe fostul său ginere.