Şase cadre didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova au fost trimise în judecată pentru luare de mită după ce ar fi primit de la mai mulţi studenţi bani, bijuterii din aur şi cosmetice, pentru a-i promova la examene.
Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PICCJ au finalizat cercetările în dosarul privind infracţiuni de luare de mită săvârşite de cadre didactice ale Facultăţii de Medicină şi ai Facultăţii de Asistenţă Socială din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Craiova şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Dănuţ Firu, aflat sub control judiciar, Cristina Petrică, Daniela Cernea, Liviu Chirigiu, Ştefana Oana Purcaru şi Lucica Roşu, pentru luare de mită.
În rechizitoriu se arată că, în perioada ianuarie-iunie 2015, profesorul universitar Dănuţ Firu a pretins şi a primit de la mai mulţi studenţi ai Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Socială şi ai Facultăţii de Medicină Dentară sume de bani cuprinse între 100 şi 150 de lei /student pentru a-i promova la examenele susţinute la disciplinele pe care le preda.