Poliţiştii din judeţul Argeş fac, miercuri dimineaţă, 16 percheziţii la mai multe adrese, între care şi sediul Primăriei comunei Călineşti, într-un dosar de abuz în serviciu, conflict de interese, evaziune fiscală, delapidare şi fals, cu un prejudiciu de 900.000 lei.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş, poliţiştii de la Investigarea Criminalităţii Economice fac, miercuri dimineaţă, 16 percheziţii în cadrul a două dosare penale în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, conflict de interese, evaziune fiscală, delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cele două anchete vizează atribuirea unor contracte de achiziţii publice unor societăţi comerciale controlate de persoanele bănuite, precum şi nerecepţionarea lucrărilor în cauză. Prejudiciul cauzat este deaproximativ 900.000 de lei.
Un număr de 14 persoane sunt suspectate de comiterea mai multor infracţiuni în aceste anchete.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că una dintre adresele la care se fac descinderi este sediul Primăriei comunei Călineşti. Vizat în acest caz este fostul primar al comunei, Nicolae Gavrilescu, unul dintre cei 14 cercetaţi.
Percheziţiile la care participă 110 poliţişti se desfăşoară cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.