Parlamentul din Peru a adoptat joi în unanimitate un proiect de lege care permite forţelor aeriene să intercepteze şi să doboare avioanele de mici dimensiuni suspectate a fi folosite pentru traficul de droguri, o politică interzisă în 2001 şi faţă de care SUA şi-au exprimat opoziţia, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Pentru a fi aplicată, legea mai trebuie promulgată de preşedintele Ollanta Humala în maximum 15 zile.

Această strategie de luptă împotriva traficului de droguri a fost introdusă şi aplicată în cooperare cu SUA în anii '90, însă a fost suspendată în 2001, după ce un avion de vânătoare peruan a doborât din greşeală un avion de mici dimensiuni în care se aflau misionari americani, două persoane pierzându-şi atunci viaţa. Oficialii americani au făcut lobby pentru menţinerea suspendării, au precizat autorităţilor peruane.

Proiectul de lege, votat joi, permite forţelor aeriene peruane "să doboare aeronavele asupra cărora există probe sau suspiciuni rezonabile privind implicarea lor în traficul de droguri".

Permisiunea de a trage va fi dată după ce aparatul de zbor suspectat este declarat ostil şi în cazul în care nu respectă ordinele avioanele de interceptare ale armatei peruane.

"Forţele noastre armate vor putea, în acord cu protocoalele internaţionale şi în cazuri extreme, să doboare avioane de mici dimensiuni care transportă droguri spre alte ţări", a explicat preşedintele parlamentului, Luis Iberico.