Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) recomandă televiziunilor să nu filmeze şi să nu difuzeze imagini de la priveghiurile şi de la ceremoniile funerare ale victimelor tragediei din clubul Colectiv.
Recomandarea a fost adoptată cu unanimitatea membrilor CNA prezenţi la şedinţa de marţi (Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Herjeu, Gabriel Tufeanu, Laura Georgescu, Viorel Buda, Lorand Turos şi Florin Gabrea), la propunerea lui Gabriel Tufeanu.
Consiliul Naţional al Audiovizualului va monitoriza dacă televiziunile respectă această recomandare.
CNA a decis să facă această recomandare tuturor televiziunilor după ce a primit un apel de la familia lui Mihai Alexandru şi cea a Cătălinei Ioniţă, victime ale tragediei din clubul Colectiv, care a fost transmis luni şi presei.
Cele două familii au făcut un apel la decenţă şi discreţie, cerându-le reprezentanţilor instituţiilor publice, mass-media, societăţii civile şi persoanelor particulare să respecte dreptul la intimitate al familiilor îndoliate. "Familiile cer presei să se abţină de la a filma, transmite, prelua şi afişa imagini de la priveghi şi de la ceremoniile funerare, ca o dovadă de respect pentru memoria Cătălinei şi a lui Mihai, precum şi pentru durerea familiilor", se spune în acest apel.
Mihai Alexandru, unul dintre chitariştii formaţiei Goodbye to Gravity, a decedat în incendiul grav produs vineri seară în clubul Colectiv din Bucureşti, unde acesta şi colegii săi de trupă au susţinut un concert pentru a-şi promova cel mai recent album, "Mantras of War". În incendiu a murit şi iubita lui Mihai Alexandru, Cătălina Ioniţă, cofondator al UrbanEye Film Festival din Bucureşti.
Pe de altă parte, CNA va analiza şi modul în care tragedia din Colectiv a fost reflectată la televiziuni, ca urmare a unei autosesizări a membrului Consiliului Dorina Rusu. În plus, CNA a primit până în momentul difuzării acestei ştiri un număr de şapte sesizări de la telespectatori privind modul în care televiziunile au reflectat subiectul tragediei din Colectiv.
Totodată, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au ţinut, la începutul şedinţei de marţi, un moment de reculegere în memoria victimelor incendiului din clubul Colectiv. Aceasta este prima şedinţă organizată de CNA după izbucnirea incendiului din Colectiv.
Numărul persoanelor decedate în urma incendiului izbucnit vineri seară în clubul Colectiv din Capitală a ajuns la 32. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.
Sâmbătă, CNA le-a amintit televiziunilor şi radiourilor că au obligaţia de a-şi adapta programele în mod corespunzător, ca urmare a hotărârii Guvernului de a declara sâmbătă, duminică şi luni ca zile de doliu naţional, în memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv.