Sebastian Ghiţă a declarat, joi, că dosarul său a trecut de etapa polemicilor, a ajuns în instanţă şi acum el trebuie să aibă încredere în judecători. Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat, joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), unde dosarul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu a intrat în cameră preliminară, iar judecătorii verifică măsurile preventive luate de procurori în cazul acestora.

Ghiţă a spus, la intrarea în sediul ICCJ, că situaţia în care se află el nu este una fericită, dar dosarul este acum la instanţă, care va decide dacă este sau nu vinovat de faptele pentru care a fost trimis în judecată.

"Am ieşit din etapa polemicilor şi discuţiilor, dosarul a ajuns în instanţă şi, că ne place sau că nu ne place, în judecători trebuie să avem încredere, să le respectăm munca şi să aşteptăm să vedem ce decid dânşii", a declarat Sebastian Ghiţă.

Întrebat despre sponsorizarea echipei Basket Club Asesoft şi acuzaţia procurorilor că i-a dat mită fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, Ghiţă a spus că echipa de baschet este "o chestiune" cu care se mândreşte.

"Sunt 15 ani în care s-au făcut performanţe, iar astăzi 700 de copii merg la cluburile de junior din Ploieşti (...) Îmi par tare rău că tot efortul din aceşti ani în ceea ce priveşte sportul se sfârşeşte aici, cu un dosar şi cu o anchetă, şi cu o trimitere în judecată", a adăugat deputatul.

Sebastian Ghiţă a mai spus că, prin tot ce a făcut la Ploieşti, a încercat să nu încalc legea şi să nu folosească bani publici.

"Suportul către echipă, care nu este a mea, a fost acordat de Primărie, pentru că doreau şi dânşii să participe. Fenomenul era foarte bine văzut în Ploieşti şi ştiţi bine că orice primar, orice factor local încearcă să se lipească de elementele cu popularitate ridicată", a precizat Ghiţă.

El a adăugat că s-a prezentat la instanţă pentru a depune o cerere, după ce dosarul său a intrat miercuri pe rolul instanţei supreme, iar joi este pe ordinea de lucru.

MEDIAFAX