Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, este audiat la DNA, miercuri, în dosarul privind atribuirea unui contract al Poştei Române care a vizat servicii de încasare electronică a facturilor, potrivit Mediafax.
 
Pe 13 mai, Direcţia Naţională Anticorupţie că procurorii îl cercetează pe Gheorghe Ştefan, la data faptelor primarul municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte al unui partid politic, pentru trafic de influenţă, spălare a banilor şi instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

În acelaşi dosar au fost puşi sub învinuire Florin Aurelian Ciobotaru, la data faptelor director general adjunct, coordonator al Direcţiei comerciale din Compania Naţională Poşta Română - pentru abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, omul de afaceri Marian Constantinnof, care controla printr-un interpus Posh Telecom Solutions SRL, şi Cosmin Dragoş Mihăilescu - ambii pentru complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

PUBLICITATE
 
Potrivit procurorilor, în 2009, Gheorghe Ştefan, fiind membru în biroul permanent naţional al partidului, pentru a controla modul de atribuire ori de executare a contractelor, şi-a impus un apropiat, pe Florin Aurelian Ciobotaru, în funcţia de director general adjunct, având în coordonare Direcţia comercială a CN Poşta Română.
  
În schimbul intervenţiei sale, pentru a-l determina pe Ciobotaru să înceteze contractele Poştei cu SC Smart Telecom Solution SRL şi să le atribuie SC Posh Telecom Solutions SRL, pe care Marian Constantinof o controla prin interpuşi, Gheorghe Ştefan i-ar fi cerut omului de afaceri să-i dea jumătate din profitul pe care l-ar fi obţinut firma Posh Telecom, în executarea contractelor încredinţate.
 
Astfel, contractele dintre Poşta Română şi SC Smart Telecom Solutions SRL au fost denunţate unilateral, printr-o scrisoare semnată de Ciobotaru şi Cosmin Dragoş Mihăilescu, în calitate de consilier juridic "delegat" de un cabinet de avocatură. În acest fel, Poşta Română şi-a asumat riscul plăţii unor daune interese compensatorii. 
 
"După parcurgerea procedurilor judiciare declanşate de SC Smart Telecom Solutions SRL pentru soluţionarea litigiului comercial cu CN Poşta Română SA, compania a fost obligată la plata de despăgubiri de circa 4,5 milioane de euro", au mai arătat procurorii.
 
Ulterior, Ciobotaru a negociat şi a încheiat, în aprilie 2009, cu Posh Telecom Solutions SRL, fără organizarea unei proceduri de achiziţie transparente şi legale, fără o justificare economică şi în condiţii dezavantajoase pentru compania naţională, un contract de asociere în participaţiune, susţin anchetatorii. Anchetatorii susţin că prin interpunerea SC Posh Telecom Solution SRL în relaţia comercială pe care în realitate o desfăşura cu Payzone Romania SA, Poşta Română SA a achitat nejustificat, în perioada mai - octombrie 2009, suma de 224.979,56 de euro, sumă care constituie prejudiciu adus bugetului companiei, la care se adaugă 42.746,12 euro, reprezentând TVA. 
 
Procurorii îl mai acuză pe Gheorghe Ştefan că i-a cerut lui Marian Constantinof să achite din conturile SC Posh Telecom Solutions SRL suma de 302.845,48 lei către o societate controlată prin interpuşi de primarul din Piatra Neamţ, pentru achiziţionarea de publicitate în municipiu. Această societate comercială ar fi direcţionat o parte din banii încasaţi către o televiziune la care asociaţi erau copiii lui Gheorghe Ştefan.
 
Tot la solicitarea lui Gheorghe Ştefan, Marian Constantinof ar fi achitat costurile deplasării şi ale unui cantonament efectuat în Italia de echipa de fotbal Ceahlăul Piatra Neamţ, care se ridică la 39.417 lei şi 35.306 euro, au mai arătat anchetatorii.
 
De asemenea, în 3 septembrie 2009, Marian Constantinof, prin societatea la care era asociat, ar fi plătit 10.000 de lei pentru Gheorghe Ştefan şi soţia acestuia, reprezentând costul unui sejur la Mamaia.
 
Anchetatorii au mai stabilit că Gheorghe Ştefan şi-ar fi dat acordul ca o parte din sumele necuvenite pretinse de acesta să fie direcţionate, la cererea lui Ciobotaru, sub forma unor sponsorizări, către o asociaţie sportivă a unei persoane din familia omului de afaceri. Astfel, în iulie şi septembrie 2009, din conturile firmei lui Marian Constantinof au fost făcute două plăţi în favoarea asociaţiei, în valoare de 62.000 de lei.
 

Valoarea totală a sumelor date lui Gheorghe Ştefan sau altora, la cererea acestuia, este de 422.138,07 lei (aproximativ 100.000 de euro) şi 35.306 euro, a precizat DNA.