Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Nicolae Ioţcu, a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea 10.000 de euro mită, au declarat vineri pentru AGERPRES surse judiciare.
Potrivit surselor, procurorii efectuează percheziţii la domiciliul şefului CJ Arad, dar şi la Consiliul Judeţean.
Sursele susţin că acesta este acuzat de trafic de influenţă pentru acordarea preferenţială a unor contracte. Aceleaşi surse spun că este vorba despre un contract de achiziţii publice pentru Spitalul Judeţean Arad.