Deputatul liberal Vasile Horga a accidentat mortal cu maşina, miercuri seară, pe DN 17, în judeţul Dâmboviţa, un bărbat care a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, cercetările în acest caz fiind preluate de Parchetul instanţei supreme.
Potrivit unor surse judiciare, parlamentarul liberal Vasile Horga, aflat la volanul autoturismului său personal, a accidentat mortal un bărbat în vârstă de 60 de ani, care a încercat să traverseze neregulamentar DN 71, în judeţul Dâmboviţa.
Accidentul a avut loc miercuri seară, iar în momentul impactului pietonul încerca să traverseze drumul în apropierea sediului primăriei din localitatea Ulmi.
Testul de alcoolemie făcut de poliţişti la locul accidentului a indicat că parlamentarul nu consumase alcool.
Cercetările în acest caz au fost preluate de Parchetul instanţei supreme, având în vedere că Horga este parlamentar.
Vasile Horga, în vârstă de 61 de ani, este vicepreşedinte al PNL Dâmboviţa şi profesor la Universitatea din Târgovişte. El se află la al doilea mandat de parlamentar, în perioada 2000 - 2004 fiind senator din partea PRM.