Andrei Chiliman a fost plasat sub control judiciar. Decizia a fost luată de magistraţii ÎCCJ, deşi exista o cerere de arestare preventivă din partea DNA Ploieşti.
Primarul celui mai bogat sector al Capitalei ar fi încasat un procent uriaş din valoarea contractelor de lucrări publice. Joi dimineaţă, edilul a fost ridicat de pe Aeroportul Otopeni de către procurori şi dus la sediul DNA Ploieşti, pentru a fi audiat.
Banii ar fi fost împărţiţi între Vlad Moisescu, Andrei Chiliman, Ioana Costescu şi Ion Brad şi PNL după cum urmează: 30 la sută ar fi primit Andrei Chiliman, 15 la sută ar fi primit Vlad Moisescu, 15 la sută Ioana Costescu, 15 la sută Ion Brad şi 10 la sută PNL Sector 1.
300 de mii de lei ar fi fost plătiţi de către Gheorghe Boeru, în 2012, chiar în sediul Primăriei sectorului 1, potrivit unor surse apropiate anchetatorilor. Banii ar fi ajuns în mâinile lui Vlad Moisescu prin intermediul consilierei personale a lui Andrei Chiliman, dar şi cu ajutorul lui Ion Brad. Procurorii spun că acei 300 de mii de lei au fost înmânaţi de Vlad Moisescu lui Andrei Chiliman.
Mai mult, o parte din banii care ar fi ajuns de la Boeru în buzunarele lui Chiliman, spun procurorii DNA, ar fi provenit dintr-un contract încheiat de firma lui Boeru cu Hidro SC Prahova, firma administrată aproape în totalitate de către CJ Prahova, aceeaşi firmă care i-a acordat şi firmei lui Iulian Herţanu, Grossman, un contract privind extinderea şi modernizarea reţelei de canalizare din Comarnic.