Un animal scăpat de la grădina zoologică din Tbilisi, pe fondul inundaţiilor, a atacat două persoane, dintre care una a murit, relatează Daily Mirror în ediţia electronică de miercuri.
Potrivit presei locale, un bărbat a fost ucis de o felină scăpată de la grădina zoologică din capitala Georgiei. Tragedia s-a produs după ce autorităţile au redus îngrijorările privind animalele sălbatice, anunţând marţi că toţi leii şi tigrii scăpaţi au fost găsiţi morţi.

Publicaţia The Georgian Journal afirmă că victima atacului a murit pe loc, în timp ce un alt bărbat a fost rănit. Potrivit diferitelor surse, cei doi bărbaţi ar fi fost atacaţi de un leu sau un tigru alb.

O televiziune locală a relatat că animalul l-a atacat pe primul bărbat în timp ce acesta intra într-un depozit în care se ascundea felina. Atacul ar fi avut loc în apropiere de Piaţa Eroilor din Tbilisi şi de Laguna Vere, o piscină în aer liber din capitala georgiană.
   
Poliţia a sosit la locul atacului, fiind mobilizată şi o echipă de intervenţie rapidă, dar deocamdată felina nu a fost găsită.
   
Personalul grădinii zoologice anunţase marţi că toţi leii şi tigrii care au dispărut în urma inundaţiilor grave din Tbilisi au fost găsiţi morţi. Despre un jaguar nu se ştia nimic, însă autorităţile grădinii zoologice susţineau că au puţine speranţe că acesta ar fi supravieţuit.

PUBLICITATE