Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cătălin Boboc, a anunţat, marţi, că în Comisia juridică au fost 5 voturi pentru şi 5 împotrivă pe proiectul de hotărâre privind cazul Dan Şova.

Proiectul de hotărâre are un articol unic: "Senatul încuviinţează reţinerea şi arestarea preventivă a domnului senator Şova Dan Coman în dosarul nr 122/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie".

"Rezultatul votului, din păcate, e unul nefavorabil, în sensul în care propunerea mea n-a întrunit numărul de voturi, sunt 5 la 5. Cu toate acestea, pentru că Biroul Permanent ne-a cerut să trimitem un punct de vedere pentru a avea ce discuta în plen, acesta fiind totuşi suveran, trebuie s-o spun, vom trimite BP proiectul pe care l-am dezbătut astăzi, vom consemna şi rezultatul votului sperând că cei nouă (reprezentaţii puterii -n.r.) din BP nu vor face şi acolo un abuz de putere folosindu-şi voturilor şi vor trimite la plen un punct de vedere concret pe care să discutăm", a mai Boboc.

Votul a fost secret la cererea membrilor PSD ai Comisiei juridice.

La şedinţa Comisiei juridice au fost prezenţi 10 membri din cei 11, singurul absent fiind reprezentantul UDMR, Pataki Csaba.

Mediafax