12.500 de bilete pentru primul concert al celebrului violonist André Rieu în România, programat pe 13 iunie, în Piaţa Constituţiei, s-au epuizat complet în numai trei ore de la punerea în vânzare. Aceasta este cea mai rapidă vânzare a unui concert André Rieu înregistrată vreodată. Ca urmare a succesului înregistrat, muzicianul anunţă programarea unui nou concert, pe 12 iunie 2015, tot în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti. Biletele s-au pus în vânzare deja prin reţeaua Eventim.
Vânzările pentru concertul live susţinut de celebrul violinist André Rieu în premieră în România în Piaţa Constituţiei din Bucureşti alături de orchestra sa, Johann Strauss Orchestra şi anunţat într-o conferinţă extraordinară de presă marţi, 9 decembrie, la Ateneul Român au înregistrat un record de vânzare, epuizându-se în doar trei ore.
Ca urmare a succesului înregistrat, André Rieu anunţă programarea unui nou concert, pe 12 iunie 2015, care va avea loc tot în Piaţa Constituţiei, din Bucureşti. Biletele s-au pus în vânzare deja prin reţeaua Eventim.
“Dragii fani din România, sunt copleşit de primirea calduroasă pe care mi-aţi făcut-o ieri, la sosirea mea la Bucureşti pentru a anunţa primul nostru concert în România. Ne-aţi întâmpinat cu sufletul deschis şi noi ne vom deschide inimile către voi. Aştept cu nerăbdare să ne revedem cu toţii în iunie, în Piaţa Constituţiei, pentru câteva seri magice, pline de muzică, dans şi romantism la lumina stelelor!”, le-a transmis André Rieu fanilor săi români.
Biletele pentru primul concert al violonistului Andre Rieu s-au epuizat complet în primele trei ore de la vânzare
10 decembrie 2014
(119 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Marea Britanie se opune ideii înfiinţării unei armate comune europene
(27 septembrie 2016)
37 vizualizări
TRAFIC aglomerat pe DN 1, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei
(2 ianuarie 2016)
46 vizualizări
Cutremur în Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 147 de km
(30 septembrie 2014)
62 vizualizări
Putin, ameninţări directe la adresa României: Nu ştiţi ce înseamnă să fiţi în raza de acţiune!
(28 mai 2016)
98 vizualizări
Un pilot român a murit SUBIT în Franţa. Ofiţerul participa la marcarea DEBARCĂRII din Normandia
(3 iunie 2018)
160 vizualizări
MApN: Luni, în toate unităţile militare, ceremonii de comemorare a celor 8 militari morţi în accident
(22 noiembrie 2014)
45 vizualizări
Mai mulţi funcţionari de la Primăria Buzău, urmăriţi penal pentru fraudă informatică
(18 noiembrie 2015)
57 vizualizări
Primul mandat de extrădare din România: Un bosniac acuzat de crime de război
(24 decembrie 2015)
38 vizualizări
Noi măsuri de carantină în Liberia, după ce un adolescent a murit de Ebola
(1 iulie 2015)
34 vizualizări
Cele mai grave accidente aviatice din Europa în ultimii 10 ani. Teorii ale conspiraţiei după “cazul Baloteşti“
(25 martie 2015)
1288 vizualizări
Andrei Hrebenciuc, arestat la domiciliu. Viorel Hrebenciuc rămâne în arest preventiv
(23 decembrie 2014)
28 vizualizări
Tragedie în sportul românesc. Un jucător de futsal a făcut infarct pe teren
(26 septembrie 2013)
60 vizualizări
Peste 100 de infracţiuni economice constatate în ultima săptămână
(16 august 2014)
36 vizualizări
Zborul MH17: Recompensă de 30 de milioane de dolari în schimbul numelor celor care au doborât avionul malaezian
(18 septembrie 2014)
47 vizualizări
Un francez arestat în Bulgaria, suspectat de legături cu unul dintre fraţii Kouachi
(13 ianuarie 2015)
42 vizualizări
Întârziere de peste patru ore la o cursă Tarom între Bucureşti şi Sofia, din cauza unor probleme tehnice la o aeronavă
(24 octombrie 2016)
47 vizualizări
Terminator poate deveni realitate. ONU iniţiază discuţii privind problematica roboţilor autonomi ucigaşi
(18 decembrie 2016)
117 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























