Poliţiştii şi procurorii DIICOT Suceava au făcut, luni, 70 de percheziţii în Bucureşti şi nouă judeţe, la peste 40 de traficanţi de ţigări, care ar fi produs un prejudiciu de peste 3,5 milioane de euro, contrabandiştii fiind organizaţi în trei grupări constituite în muncipiul Fălticeni.

Anchetatorii percheziţionează 56 de imobile din judeţul Suceava, trei din Covasna, câte două din Harghita, Braşov şi Ilfov şi câte una din Bacău, Vrancea, Mureş, Prahova şi din Bucureşti, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava urmează să audieze 44 de persoane suspectate de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2012-2014, în municipiul Fălticeni şi în zona limitrofă au fost constituite trei grupări infracţionale care s-au ocupat de contrabandă cu ţigări. Unul dintre grupurile infracţionale organizate ar fi desfăşurat activităţi infracţionale şi cu ţigarete de provenienţă comunitară, respectiv din Grecia.

"Liderii grupurilor infracţionale organizate ar fi coordonat achiziţionarea de ţigarete de provenienţă extracomunitară de la furnizorii de pe raza judeţului Suceava, care îşi au domiciliile în zona adiacentă frontierei româno-ucrainene. Ulterior, membrii grupurilor infracţionale organizate ar fi identificat cumpărători de pe raza judeţelor Harghita, Covasna, Bacău, Vrancea, Braşov, Mureş, Prahova şi din municipiul Bucureşti, care ar fi sprijinit grupul infracţional organizat prin asigurarea pieţei de desfacere a ţigaretelor provenite din contrabandă", a precizat Poliţia Română.

Ţigările erau transportate cu autoutilitare, între orele 18.00 şi 08.00, pe drumuri puţin circulate, pentru a putea fi observate cu uşurinţă maşinile de poliţie. Persoanele care asigurau traseul de deplasare ar fi luat măsuri de contrafilaj, pentru a identifica dacă transportul este supravegheat de poliţişti, susţin anchetatorii.

"Autoutilitarele folosite la transportul ţigaretelor aveau locaşuri special amenajate, pentru disimularea ţigaretelor de provenienţă extracomunitară. Beneficiarii ar fi achitat liderilor grupului infracţional organizat sumele de bani reprezentând contravaloarea ţigaretelor, fie prin intermediul persoanelor trimise în momentul livrării ţigaretelor, fie folosind sisteme de transfer rapid de numerar din cadrul staţiilor de alimentare cu carburanţi, apelându-se pentru trimiterea şi ridicarea banilor la diverse persoane pentru a ascunde expeditorul şi destinatarul real al acestor sume de bani", se mai arată în comunicat.

Prejudiciul produs bugetului de stat de cele trei grupări de contrabandă cu ţigări a fost estimat la peste 3,5 milioane de euro.

Percheziţiile sunt făcute de procurorii DIICOT Suceava şi poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate Suceava, Botoşani, Bacău, Iaşi, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna, Bucureşti, Ilfov, Vrancea şi Ploieşti. De asemenea, la acţiune participă poliţişti de la serviciile pentru acţiuni speciale din Suceava, Botoşani, Neamţ, Bistriţa-Năsăud şi Iaşi, precum şi jandarmi.

În timpul cercetărilor, cauza a fost sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, precum şi de Serviciul Român de Informaţii.