Gruparea jihadistă Statul Islamic a cucerit oraşul antic Palmira, în deşertul sirian, gruparea extremistă extinzându-şi deja controlul asupra a peste jumătate din teritoriul sirian, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), informează joi AFP şi Reuters.
'Luptătorii grupării SI se află în toate zonele din Tadmor (numele arab al Palmirei), inclusiv în apropiere de situl arheologic' care se situează în sud-vestul oraşului, a afirmat, pentru AFP, Rami Abdel Rahman, directorul OSDO.
Organizaţia neguvernamentală OSDO a anunţat pentru agenţia de presă franceză că trupele regimului sirian s-au retras de pe toate poziţiile pe care le controlau în oraşul Palmira şi la periferia acestuia.
Potrivit Reuters, combatanţii SI controlează aeroportul militar din oraş, sediul serviciilor de informaţii şi închisoarea, pe care jihadiştii din gruparea SI le-au cucerit în timpul nopţii.
De la izbucnirea luptelor, miercuri, au fost ucişi cel puţin 100 de luptători proguvernamentali. Potrivit declaraţiilor lui Rahman, nu există deocamdată informaţii potrivit cărora jihadiştii ar fi distrus artefacte din oraşul antic.
Faptul că SI deţine controlul asupra acestui oraş vechi de peste 2.000 de ani stârneşte temeri cu privire la soarta celebrelor ruine, cunoscute pentru coloanele romane cu torsade şi turnurile funerare. Situl arheologic se situează lângă sediul serviciilor de informaţii militare cucerit de jihadişti.
De la începutul ofensivei SI, la 13 mai, luptele din Palmira şi din împrejurimile sale au făcut cel puţin 462 de morţi, potrivit unui bilanţ al OSDO — 71 de civili (dintre care numeroşi au fost executaţi de SI), 241 de membri ai forţelor regimului şi 150 de jihadişti.
Prin cucerirea oraşului Palmira, care se află în apropiere de frontiera cu Irakul, SI 'deţine deja controlul a peste 95.000 de kilometri pătraţi din Siria, adică 50% din teritoriul ţării', potrivit OSDO.
Gruparea stăpâneşte deja aproape toate câmpurile petroliere şi gazifere din Siria, după ce, în ultimele zile, a cucerit două câmpuri gazifere lângă Palmira. Regimul de la Damasc nu mai deţine controlul asupra câmpului gazifer Chaer din provincia Homs, din care face parte oraşul, în timp ce forţele kurde deţin câmpurile gazifere din Ramilan, provincia Hassake (nord-est).
AGERPRES