Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a promulgat vineri legile care interzic orice propagandă comunistă şi care îi glorifică pe combatanţii naţionalişti, legi ce au provocat mânia Moscovei, relatează AFP.
Legile, care au fost votate de parlament pe 9 aprilie, vizează ruperea definitivă cu trecutul sovietic al Ucrainei într-un moment în care autorităţile ucrainene luptă împotriva separatiştilor proruşi, în majoritate nostalgici după fosta URSS, în estul rebel, unde conflictul s-a soldat cu peste 6.200 de morţi din aprilie 2014.
Legile respective interzic simbolurile sovietice, condamnă regimul comunist, deschid arhivele serviciilor speciale sovietice şi-i recunosc drept combatanţi pentru independenţa Ucrainei pe naţionaliştii care un timp au luptat alături de nazişti împotriva ''ocupaţiei sovietice'', reaminteşte preşedinţia într-un comunicat.
Aprobate după aproape un sfert de secol de la declararea independenţei Ucrainei, legile pun pe acelaşi plan ''regimurile totalitare comunist şi nazist''.
Legi similare există în republicile baltice şi în Polonia. În baza legilor ucrainene, monumentele ridicate în onoarea responsabililor sovietici, printre care numeroase statui ale lui Lenin, trebuie demontate şi vor fi chiar schimbate denumirile localităţilor, străzilor sau ale întreprinderilor ale căror nume fac referire la comunism.