Directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ilfov, Claudiu Ristea, a fost reţinut de procurorii DNA, fiind suspectat pentru infracţiunea de luare de mită. Alături de acesta mai sunt cercetaţi alţi doi inspectori din cadrul AJFP Ilfov.
Directorul AJFP Ilfov ar fi primit suma de 30.000 de lei, de la administratorul unei firme, în schimbul deblocării conturilor unei societăţi cu datorii la stat. Cei doi inspectori cercetaţi au intermediat această afacere.
Procurorii DNA vor înainte Tribunalului Bucureşti, propunere de arestare preventivă pe numele lui Claudiu Ristea. Ceilalţi doi învinuiţi vor fi cercetaţi în stare de libertate.