Cel puţin 22 de oameni au fost ucişi şi alţi 50 au fost răniţi sâmbătă, într-un atentat sinucigaş comis în faţa unei bănci din oraşul Jalalabad, în estul Afganistanului, au anunţat responsabili locali, potrivit AFP.
"Explozia a avut loc în exteriorul unei bănci, unde funcţionarii au venit să-şi ridice salariul lunar", a precizat pentru AFP guvernatorul provinciei Nangarhar, Fazal Ahmad Shirzad, în timp ce un purtător de cuvânt al guvernului regional a anunţat că zeci de persoane au fost ucise sau rănite în acest atentat care nu a fost încă revendicat.
Însă, potrivit agenţiei de presă afgane Pajhwok, citate de TASS, cel puţin 30 de oameni au fost ucişi şi peste 100 au fost răniţi într-un dublu atentat comis la Jalalabad. O explozie a avut loc lângă o filială locală a Băncii Kabul, iar alta în zona clădirii municipale a Departamentului de informaţie şi cultură, precizează sursa citată.
Potrivit AFP, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, neagă orice responsabilitate a grupării în atentat.
Acest nou atac intervine într-o perioadă în care Afganistanul se confruntă cu o recrudescenţă a atentatelor teroriste sângeroase, lansate de talibani la începutul sezonului de lupte împotriva guvernului şi ţintelor străine, în timp ce Washingtonul a decis să-şi menţină o parte dintre trupe pe teritoriul afgan.
În data de 10 aprilie, cel puţin 15 civili afgani au fost ucişi în două atacuri cu bombă, dintre care unul viza un convoi al NATO, atac revendicat de rebelii talibani.
Foto: nbcnews.com