Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va începe, luni, un recensământ al traficului rutier din România, procesul urmând să fie finalizat la jumătatea lunii noiembrie

Recensământul vizează traficul rutier de pe teritoriul României, indiferent de ţara în care sunt înmatriculate autovehiculele.

„Înregistrările de trafic se desfăşoară după un calendar prestabilit, timp de zece zile, în diferite perioade ale anului, respectiv două zile în luna aprilie, două zile în luna mai, trei zile în luna august, o zi în luna octombrie şi două zile în luna noiembrie. Recensământul traficului rutier se va încheia în data de 14 noiembrie 2015, ora 20:00. Efectuarea înregistrării circulaţiei rutiere pe reţeaua de drumuri publice se va realiza printr-o metodă combinată, manual-automat. Această metodă prevede înregistrări automate, cu caracter permanent, folosind contori de trafic rutier şi înregistrări manuale, pe formulare”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Pe întreaga reţea de drumuri publice vor fi înregistrate vehiculele în 3.350 posturi de recenzare, din care 960 de posturi pentru drumurile naţionale şi 2.390 de posturi pentru cele judeţene şi comunale. Recenzarea traficului rutier se efectuează periodic, o dată la cinci ani, şi are drept scop determinarea repartiţiei şi evoluţiei în timp a traficului de vehicule de marfă şi persoane pe reţeaua de drumuri şi stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia.

Astfel, în cadrul acestui proces vor fi monitorizate biciclete şi motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete şi autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane şi derivate cu două, trei şi patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă şi vehicule cu tracţiune animală.


DIGI 24