Poliţia italiană a arestat 15 imigranţi musulmani suspectaţi de a fi aruncat 12 creştini peste bordul vasului cu care încercau să ajungă în Italia.
Musulmanii, care potrivit primelor informaţii ar fi orginari din Coasta de Fildeş, Senegal şi Mali, au fost arestaţi la Palermo, în Sicilia, sub acuzaţia de „crimă multiplă motivată de ură religioasă”. Aceştia şi creştinii aruncaţi în apă făceau parte dintr-o garnitură de 105 imigranţi îmbarcaţi din Libia într-un vas care ar fi trebuit să-i ducă ilegal pe teritoriul Italiei. Martorii oculari au declarat autorităţilor că imigranţii creştini aruncaţi peste bord ar fi fost din Ghana şi Nigeria. Victimele sunt în continuare căutate de echipaje de salvare, dar şansele de a fi găsite în viaţă sunt foarte mici.
Potrivit BBC, aproape 10.000 de imigranţi africani au fost salvaţi numai în ultimele zile, alte sute de persoane pierzându-şi vieţile în încercarea disperată de a traversa Marea Mediterană la bordul unor ambarcaţiuni supraaglomerate. Italia a solicitat ajutorul Uniunii Europene pentru a putea face faţă valului uriaş de imigranţi.